19.6 C
Buzău
24 aprilie, 2025

Românii au talent, 15 martie. Daria Crețu, fetița cu voce de aur, a ridicat juriul în picioare. Spectacolul oferit de micuța din Buzău i-a uimit pe toți: „Ai un dar de la Dumnezeu”

Daria, la doar 12 ani, a oferit un spectacol incendiar pe scena „Românii au talent” – ediția a 7-a. Buzoianca și-a început numărul cu o melodie populară pe ritm lent, continuând cu un show ritmat pe care până și publicul a încins o horă.

15 mart. 2024, 22:50

Un fată cu o voce extraordinară a ridicat juriul și sala în picioare la „Românii au talent”. Atunci când toți au crezut că numărul ei s-a terminat, Daria a ridicat sala în aer cu un show de excepție.

Românii au talent. Daria Crețu, fetița cu voce de aur, a ridicat juriul în picioare

Daria Crețu a impresionat juriul „Românii au talent” cu interpretarea ei de excepție a melodiei „Lino, Leano”. Vocea ei puternică i-a făcut pe cei prezent să se întrebe de două ori dacă buzoianca îmbrăcată tradițional, dar și modern în același timp, chiar are doar 12 ani.

„Nu pare că a cântat un copil pe scenă, ci un om cu foart multă experiență”, a declarat Andra imediat după momentul ei, ridicându-se în picioare pentru a o felicita.

Daria spune că a moștenit talentul de a cânta de la mama sa, care îi este profesor de canto și solistă la evenimente. Tot mama ei a și descoperit că micuța are ureche muzicală, dând semne că este pasionată de muzică încă de la 2 ani.

Începând de atunci, Daria a început să fie pregătită pentru ce avea să urmeze în cea de-a 7-a ediție a emisiunii „Românii au talent”. Ea consideră că Daria are un talent nativ și nu este întotdeauna nevoie să îi indice totul pentru că ea deja știe ce are de făcut. De multe ori, eleva studiază singură, iar mama ei vine doar pentru a o corecta.

Daria reprezintă a treia generație de cântăreți din familia sa, deoarece și bunica sa cânta la evenimente private în tinerețe.

„Ai un dar de la Dumnezeu. E ceva special. Nu m-am așteptat ca un copil să cânte atât de bine, mai ales stilul acesta muzical”, a spuns Andra despre interpretarea Dariei Crețu.

După ce a cântat melodia puternică, Daria a continuat cu interpretarea unei melodii tot populare, dar mai ritmată, „Șapte văi și-o vale-adâncă”, făcând publicul să se ridice în picioare și să încingă o horă. Cu mișcările ei scenice, Daria a cucerit pe toată lumea, însă vocea ei nu a putut să treacă neobservată.

„Ai o voce foarte frumoasă pe care deja o stăpânești extrem de bine la doar 12 ani și ești și o prezență foarte plăcută. Eu m-aș gândi foarte serios la o carieră în domeniul ăsta că ai deja cam toate atuurile de care ai nevoie”, a jurizat și Andi Moisescu, impresionat de numărul Dariei.

Sursa: https://www.romaniatv.net/romanii-au-talent-15-martie-daria-cretu-fetita-cu-voce-de-aur-a-ridicat-juriul-in-picioare-spectacolul-oferit-de-micuta-din-buzau-i-a-uimit-pe-toti-ai-un-dar-de-la-dumnezeu_8196862.html

Ultimă oră

Același autor