55 de comunități din județul Buzău vor beneficia de proiectul strategic„Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale” , care vizează sprijinirea persoanelor vulnerabile și creșterea accesului la servicii esențiale de calitate. Este vorba despre un proiect cu o valoare totală de aproximativ 815 milioane de euro la nivel național, cu o perioadă de implementare de 60 de luni, proiectul vizează 2.000 de comunități rurale din întreaga țară și sprijinirea a peste 450.000 de persoane vulnerabile, prin servicii integrate în domeniul social, educațional și medical.
Ieri, la evenimentul de semnare a contractelor de sprijin, alături de primarii celor 26 de comunități din primul lot de UAT-uri beneficiare, au mai participat secretarul de stat Ciprian Văcaru, Mariana Cristea – secretar general adjunct în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, prefectul Liliana Sbîrnea, subprefectul Constantin Cristea și inspectorul școlar general, prof. dr. Daniela Palcău.
Primăriile pentru care au fost semnate contractele de sprijin:Balta Albă, Beceni, Brădeanu, Breaza, Calvini, Cănești, Cislău, Costești, Cozieni, Largu, Luciu, Mărăcineni, Padina, Pietroasele, Poșta Câlnău, Puiești, Robeasca, Săgeata, Sărulești, Siriu, Topliceni, Țintești, Vâlcelele, Vintilă Vodă, Viperești, Ziduri.
Primăriile care urmează să semneze contractele de sprijin comunitar:Chiojdu, Cilibia, Mânzălești, Mărăgăritești, Mihailești, Murgești, Scutelnici, Tisău, Ulmeni, Unguriu, Valea Salciei, Vernești, Zărnești, Grebănu, Măgura, Râmnicelu, Scorțoasa, Smeeni, Berca, Bisoca, Bozioru, Chiliile, Gura Teghii, Merei, Pârscov, Rușețu, Săhăteni, Săpoca, Vadu Pașii.
INFO PROIECT
Activități la nivelul comunităților rurale
Sursa: https://www.jurnaluldebuzau.com/contracte-primarii-buzau-proiect-social/