Peste 2.100 de kilograme de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, în urma unor percheziţii desfăşurate pe 30 decembrie.
Acţiunea a avut loc în cadrul unei anchete privind o infracţiune surprinsă în flagrant delict în seara de 29 decembrie. Au fost efectuate două percheziţii în judeţele Buzău şi Ialomiţa, vizând doi bărbaţi, în vârstă de 32 şi 46 de ani, suspectaţi că deţineau şi comercializau ilegal articole pirotehnice destinate exclusiv pirotehnicienilor.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite aproximativ 260.000 de articole pirotehnice din categoriile P1, T1, F1, F2, F3 şi F4, depozitate în spaţii neautorizate. Valoarea de piaţă a materialelor confiscate este estimată la 250.000 de lei.
Suspecţii au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău pentru audieri, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.
La operaţiune au participat şi poliţişti de la Poliţia municipiului Râmnicu Sărat, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Buzău, precum şi poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Ialomiţa. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE
ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!