19.6 C
Buzău
30 iulie, 2025

Lucian Romașcanu și Adrian Torma au demisionat de la Senat

Senatorii PSD Lucian Romaşcanu şi

şi-au anunţat luni, în plen, demisia din funcţie.

Romaşcanu a precizat că urmează să ocupe funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, iar Torma a spus că va prelua mandatul de primar al oraşului Moldova Nouă, potrivit

„Vă consider pe toţi nişte colegi absolut minunaţi, cu care am lucrat în beneficiul României, indiferent de poziţiile pe care le-am avut la un moment dat (…), pentru că scopul nostru a fost să lucrăm pentru binele României. Deci, astăzi, având în vedere că am avut onoarea de a fi votat preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, trebuie să anunţ în plen că, începând cu data de 27 octombrie, demisionez din funcţia de senator al României”, a declarat Romaşcanu, în plenul Senatului.

Citește și

Recomandare din top articole

La rândul său, Adrian Torma a spus că îşi dă demisia din Senatul României, „pentru că a câştigat mandatul de primar cu voia cetăţenilor din Moldova Nouă.”

„A fost un mandat scurt, pentru că l-am preluat de la un coleg, dar a fost o perioadă onorantă pentru mine, o perioadă în care am învăţat foarte multe lucruri şi am văzut cum funcţionează şi Senatul României (…). Vă rog să acceptaţi ca, începând cu data de 24 octombrie, să-mi dau demisia”, a transmis Torma.

În plen s-a votat şi pentru vacantarea celor două posturi de senator ocupate anterior de Lucian Romaşcanu şi Adrian Torma.

Sursa: https://www.antena3.ro/politica/lucian-romascanu-si-adrian-torma-au-demisionat-de-la-senat-725257.html

Ultimă oră

Același autor