28.4 C
Buzău
29 iulie, 2025

Explozie provocată de un spray lăsat în proximitatea aragazului, într-un apartament din Buzău. Două persoane au fost rănite

21 iulie 2025, 20:59

O explozie s-a produs, luni seară, într-un apartament situat la parterul unui bloc din municipiul Buzău, două persoane fiind rănite. Deflagraţia a fost provocată de un spray aflat în apropierea aragazului.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, incidentul a fost semnalat în jurul orei 20:45. La faţa locului au fost trimise de urgenţă două echipaje de stingere şi două ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

”În momentul sosirii la locul intervenţiei s-a constatat faptul că a existat o mică explozie provocată de un spray aflat în proximitatea aragazului, neurmată de incendiu”, au transmis reprezentanţii ISU Buzău.

În urma deflagraţiei, două persoane, un bărbat de 40 de ani şi o femeie de 42 de ani, au suferit arsuri. Bărbatul a fost rănit la nivelul mâinilor şi al toracelui, iar femeia a suferit arsuri la nivelul picioarelor. Ambii se află în evaluarea echipajelor medicale şi urmează să fie transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău.

Pompierii precizează că nu a fost necesară evacuarea locatarilor. Pompierii au asigurat perimetrul şi au eliminat celelalte surse de pericol.

Autorităţile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele producerii evenimentului.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/explozie-provocata-de-un-spray-lasat-in-proximitatea-aragazului-intr-un-apartament-din-buzau-doua-persoane-au-fost-ranite-1922405921002025072022105550

Ultimă oră

Același autor