Alexandru PRIPON
Fiecare dintre noi este un personaj secundar în complexa poveste a celorlalți. Iar ei, la rândul lor, sunt personaje secundare în povestea noastră, cu nimic mai puțin complexă. Este un adevăr adesea și în multe feluri expus până acum. Așadar, nu emit o cugetare originală, ci mă declar de acord cu una deja validată. Iar privirea aceasta aruncată fugar, din ipostaze și unghiuri diferite, ne oferă șansa de a ne trăi viața mai frumos, mai intens și, poate, mai destins. Deoarece pricepem că nu totul depinde de noi și nu totul ni se adresează. Atunci când izbutim să ajungem la decizia de a le oferi celorlalți rolul principal din viața noastră, abia atunci devenim oameni pentru oameni, nu simpli oameni printre oameni…
Este o provocare destul de mare. Cum să-ți proiectezi viitorul începând cu renunțarea la orgoliu, acte războinice și atitudinile de star (măcar) al propriei existențe? Mecanismul de supraviețuire, apoi de ascensiune în această lume nu pare ușor adaptabil la gesturi altruiste. Uneori, părem meniți strădaniei neîntrerupte, până la atingerea scopului – care, ciudat, se modifică și își schimbă forma, ca într-o explicare intens ilustrată a evoluției, a împlinirii umane. Alteori, devenim docili, parcă odihnindu-ne în vederea unui nou asalt. Însă altruismul cuminte, perpetuu, acesta este greu de atins și mai greu de manifestat.
A lăsa conștient, liber locul altora în prim-planul propriei existențe înseamnă să fii dispus la renunțare. Înseamnă să îți accepți un rol secundar, de cotlon al scenei, când ai putea fi chipul central de pe afiș, iar acest lucru este greu de împlinit. Înseamnă să reprezinți, măcar aparent, mai puțin pentru alții, pentru tine…
Cred că fiecare dintre noi a avut privilegiul de a întâlni persoane providențiale, dispuse nesperat să-și ofere timpul, eforturile sau chiar să-și sacrifice prim-planul în societate, doar pentru a ajuta. Atât de simplu, atât de complicat. Iar noi am luat de-a gata aceste gesturi, de parcă ni se cuvenea respectivul sacrificiu. Și, adesea, nu am știut nici măcar să rostim un sincer „mulțumesc”. Iar amintirea datoriei de recunoștință pe care o avem ne înfurie, uneori, după cum tot beneficiarul devine mânios (paradoxal) pe generosul binefăcător. Cumva, devenim, în astfel de cazuri, amorțiți și incapabili de gratitudine, ceea ce reprezintă un semn că sinele nostru, orgolios și războinic, refuză singurul gest care ar putea fi oferit ca mulțumire pentru binele făcut. Nu bani ori cadouri, nimic material, ci schimbarea.
Schimbarea sinelui, pășirea pe calea altruismului și empatiei, dispoziția de sprijinire a semenilor, acestea sunt cele care ar putea demonstra că darul primit a lucrat în noi, rodind, ca o sămânță. Binele naște bine. Binele nu este făcut pentru a fi răsplătit. Și nu este menit să ne transforme în vedete. Binele este oglindirea noastră în privirea Creatorului, iar asta reprezintă mult mai mult decât starea perisabilă de vedetă (măcar) a propriei existențe – stare precedată și urmată de crize, durere, dezamăgire.
Suntem capabili de schimbare? Sigur că da, în ciuda oricărei inerții. Suntem capabili să rămânem întru schimbare? Mai mult ca sigur, dacă izbutim să întrezărim cine suntem cu adevărat. Este complicat efortul de a fi buni? Desigur, după cum însăși viața este, mereu, complicată. Însă prim-planul existenței oferit semenilor, altruist, merită orice strădanie, pentru că acolo, în fundal, fără zgomotoasă faimă ori glorie, este locul nostru, al celor meniți trăirii (și participării) în societate, nu însingurării în așteptarea unei discutabile victorii la un box-office personal…
Acesta nu este neapărat un text religios – probabil că trebuia să o spun încă de la început. Nici nu este un text moralizator ori didactic. Este doar o explicație sinceră a vremurilor pe care le trăim și a greutăților tot mai mari pe care le întâmpinăm atunci când ne dorim să găsim binele, lăsând în urma noastră orice manifestare a răului. Pentru că astăzi, nu știu cum se întâmplă, e mai greu să fii om decât vedetă, pe ecranul propriei vieți ori pe scena așezată strict sub furtună.
Sursa: https://opiniabuzau.ro/despre-scena-asezata-strict-sub-furtuna/