„Dicționarul cultural” evidențiază în deschidere frânturi din istoria frământată a Bucureștilor, mai precis a cartierelor sale de margine, ivite în viață în anumite contexte și perioade. Deslușirea originii numelor acestora e, fără îndoială, o oglindă întoarsă dinspre trecut spre astăzi.
În vizorul etnologului Gheorghiță Ciocioi a intrat cartierul Berceni. Să-l „depănăm”: „Un
cunoscut nu doar bucureștenilor. Vestitul cartier din sudul Capitalei, răsărit, la jumătatea anilor ‘60 ai secolului trecut, pe un câmp dinspre comuna Berceni (de-a lungul șoselei cu același nume), numără astăzi, cu noile blocuri din deceniile de pe urmă, aproape 150.000 de locuitori. Se presupune – fără a se dispune de date istorice în sensul dat – că la sud de București, în vremea domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, și-ar fi avut tabăra generalul maghiar, participant la războiul curuților, Miklós Bercsényi (1665-1725). Fără doar și poate, o legendă moșită în urmă cu aproape o jumătate de veac. Altfel, numele de Berceni e întâlnit la români cu mai bine de două secole înainte de episodul pomenit: satul Berceni de lângă Sărindaru (azi inclus în comuna Dridu), ori satul Berceni de lângă Ploiești. Nemaiamintind de numele de Berceanu, prezent mai cu seamă în Oltenia, ori de numele unor sate precum Bercești (Gorj), ori Bercești (Buzău)”.
Supușii unui berivoi
În priza „Bercenilor”: „Bercescu și Berceanu, ca nume, își au originea în Berciu – destul de des întâlnit și el la sud de Carpați în zilele noastre. Originea numelui Berciu? Diminutiv al lui Bero – o prescurtare a numelui medio-bulgar berivoi. Berivoi este nume al unei vechi îndeletniciri militare. Se tălmăcește prin adună oastea, să strângă oștirea (Beri + voi). Berceo e un diminutiv al numelui de Berivoi până astăzi la sud de Dunăre, nu doar unul al textelor medio-bulgarei de cancelarie (astăzi, o limbă moartă). Berivoieștii, bercenii și berceștii erau, așadar, supușii unui berivoi (adunător de oaste), ori ai unui nobil ce purta numele de Berivoi, Berciu/Berceo. Prin urmare, în cazul numelor localităților Berceni, Bercești, la fel ca în cel al numelor de București, Popești, Cândești, e vorba de o formă de plural (ai lui/din satul/supușii lui Berciu, Bucur, Popa Cândea), nu de un nume de persoană – dat unei așezări (Săftica, Bercsényi, Ștefan Vodă etc.)”.
Miez de nucă înmuiat în must fiert cu făină
Dăm pagina „Dicționarului” în căutare de ceva dulce, la termenul „sugiuc”: „Cuvânt turcesc (sucuk – a se citi sugiuc), răspândit în Balcani. La noi, în trecut, un preparat din miez de nucă, muiat în must fiert cu făină. Batoane de cofetărie, turnate ca o lumânare, ori semănând cu un cârnat (adesea sub formă de potcoavă). În fapt, în turcă, sucuk are două înțelesuri: 1. cârnat umplut cu măruntaie de vită, cârnat uscat; 2. lapte din care a fost scos zerul, produs lactat uscat (de obicei, îndulcit și turnat sub formă de cârnat). Cuvânt derivat din verbul turcesc (turca veche) suğur – a scoate apa (din ceva), a usca + sufixul çuk/cuk(giuc). Cârnat (baton) uscat, prin urmare. Vândut de cofetarii ambulanți în piețele și la bâlciurile de odinioară”.
Puterea oaselor
Mai departe, pe urmele lăsate de un termen din universul credințelor religioase – „moaște”: „În greaca veche: Λείψανα – rămășițe pământești ale oamenilor considerați sfinți. În latină, Reliquiae. Învățătura venerării obligatorii a moaștelor, ca pline de har, a fost confirmată în 787 de către cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic. În slavona bisericească, termenul moaște (ajuns și în română) este folosit adeseori în legătură cu rămășițele pământești (ostanki, în slavă) ale oricărui om decedat. Cuvântul moaște (la plural) în medio-bulgară – și slava bisericească de mai apoi – derivă din termenul мощь = putere, slavii considerând că sus/ținerea/ puterea omului constă nu în trup/carne, ci în oase, în scheletul uman. Astfel, în expresii slave precum: a rămas numai os, ori e doar piele și os, se folosește cuvântul moști (одни мощи остались)”.
Garanție a trăiniciei împăcărilor
Tot aci: „Așadar, cuvântul grecesc λείψανα = rămășițe corespunde în mare măsură sensului cuvântului slav moști, latinescul reliquiae având un sens mai larg (moaște, obiecte sfinte, veșminte etc). În Bisericile Ortodoxe slave înțelesul este, prin urmare, acela de tărie a trupului unui om (oseminte/schelet). La sârbi și la bulgari, puterile tămăduitoare, de ajutor etc. ale moaștelor întregesc cumva sensul termenului dat. Împăcările, la sârbi, în trecut, se făceau adeseori la sfintele moaște, ca o garanție a trăiniciei lor. Obicei preluat, în parte, și de români”.
Doar românii, în răsăritul Europei, numesc luna iulie „Cuptor”
Suferim, zilele acestea, de căldură – doar e luna lui Cuptor, nu? -, dar mulți dintre noi fără să știm mare lucru despre această „numire” veche românească. Distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi ne-a lămurit: „Numele mai vechi al lunii iulie (care în diferite calendare a fost socotită cea de-a patra, a cincea, ori a șaptea lună a anului) este, la români, cel de Cuptor. Așadar, o imensă vâlvătaie, în mijlocul verii, având la polul opus gerarul (ianuarie), când pământul se preface într-un adevărat ghețar. Numele popular al lunii iulie la turci, greci, albanezi, croați și sârbi are legătură cu secera, secerișul, treieratul recoltei. La ruși, bulgari și cehi e legat de adunarea unei specii de viermi roșii în această lună (folosiți la vopsitul lânii și țesăturilor). La polonezi, ucraineni, belaruși, slovaci, iulie își trage numele de la teii care înfloresc în miez de vară. Doar sârbii mai păstrează, în anumite zone, pe lângă numele legat de seceriș, câteva numiri desemnând fierbințeala anotimpului. Nu atât de expresive însă precum Cuptorul românesc”.
Nume cu înțeles uitat
Batzaria – omul care l-a inventat pe Haplea
„Nume cunoscut la noi prin Nicolae Batzaria (1874-1952). Vreme de opt ani senator în parlamentul otoman și ministru al Lucrărilor Publice turce (1913). Ca literat și publicist, la București, creator al celebrului personaj Haplea. Numele de Batzaria provine de la cel al unei plăcinte din Epir – din verdețuri, mălai și brânză, fără foietaj: μπατσαριά (batsariá). La aromâni, mai există, de asemenea, și μπάτζος (bátzos), un tip de brânză tare de capră, cunoscută și ca μπάτσος’ (bátsos), cuvântul fiind unul de origine vlahă”.
Ostahie – Eustațiu din calendar
„Modificare din Eustație/Eustațiu. În calendar, Evstati/ Evstatie (Plachida). Sfânt prăznuit pe 20 septembrie. Sub influență ucraineană (Ostap), în Moldova: Ostafie, Ostahi, Ostahie. Astăzi, nume de familie”.
Funar – meșterul cu funia
„Nume românesc din Ardeal. Funar/u – cel care face funii, frânghii. De la cuvântul funie. Funier, funar. Funărie – atelier în care se fac funii”.
„Berivoieștii, bercenii și berceștii erau, așadar, supușii unui berivoi (adunător de oaste), ori ai unui nobil ce purta numele de Berivoi, Berciu/Berceo”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În cazul numelor localităților Berceni, Bercești, la fel ca în cel al numelor de București, Popești, Cândești, e vorba de o formă de plural (ai lui/din satul/supușii lui Berciu, Bucur, Popa Cândea), nu de un nume de persoană – dat unei așezări”, Gheorghiță Ciocioi
„Se presupune – fără a se dispune de date istorice în sensul dat – că la sud de București, în vremea domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, și-ar fi avut tabăra generalul maghiar, participant la războiul curuților, Miklós Bercsényi (1665-1725)”, Gheorghiță Ciocioi
„Originea numelui Berciu? Diminutiv al lui Bero – o prescurtare a numelui medio-bulgar berivoi. Berivoi este nume al unei vechi îndeletniciri militare. Se tălmăcește prin adună oastea, să strângă oștirea (Beri + voi)”, Gheorghiță Ciocioi
„În turcă, sugiuc/sucuk are două înțelesuri: 1. cârnat umplut cu măruntaie de vită, cârnat uscat; 2. lapte din care a fost scos zerul, produs lactat uscat (de obicei, îndulcit și turnat sub formă de cârnat)”, Gheorghiță Ciocioi
Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/nume-cartier-berceni-1003346.html