19.6 C
Buzău
24 aprilie, 2025

Cod portocaliu de averse și instabilitate atmosferică în 12 județe. Jumătate de…

Cod portocaliu de averse și instabilitate atmosferică în 12 județe. Jumătate de țară, sub cod galben de vreme rea. HARTA

18 June 2023

9 hours în urmă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de averse şi instabilitatea atmosferică, ce vizează peste jumătate din ţară.

Astfel, specialiștii ANM avertizează că pe parcursul zilei de duminică, între orele 14:00 – 23:00, va fi Cod portocaliu de vreme rea în zone din 12 judeţe aflate în zona Carpaţilor Orientali, în estul Carpaţilor Meridionali şi în judeţele Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi. În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi izolat de peste 50-60 l/mp.

De asemenea, conform prognozei de specialitate, în perioada 18 iunie ora 10:00 – 19 iunie, ora 10:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică în Moldova, Muntenia, jumătatea de est a Transilvaniei şi sudul Dobrogei, precum şi în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp.

Meteorologii precizează că vremea se va menţine instabilă şi în zilele următoare.

Urmărește România Liberă pe

Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.

O aeronavă a aterizat de urgenţă la Bucureşti după ce unui pasager i s-a făcut rău, iar echipele medicale au intervenit şi au aplicat…

Barca a câștigat finala mică a Ligii Campionilor la handbal masculin. A reușit să treacă de francezii de la PSG cu scorul de 37-31. SC…

Italia a cucerit medaliile de bronz în Liga Națiunilor, după ce a învins Olanda în finala mică, cu scorul de 3-2, la Enschede. Italia, campioana…

Sursa: https://romanialibera.ro/social/meteo/cod-portocaliu-de-averse-si-instabilitate-atmosferica-in-12-judete-jumatate-de-tara-sub-cod-galben-de-vreme-rea-harta/

Ultimă oră

Același autor