Mișcări tensionate și greu de descifrat pe scena politică din Buzău, unde fostul președinte al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, pare să joace o carte complicată între Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal.
Prezența lui Neagu, alături de fostul subprefect Ilie Mihail Gabriel, la ședința Biroului Politic Județean al PNL Buzău, organizată sub coordonarea deputatului Adrian Mocanu, a alimentat speculațiile privind o posibilă trecere de la PSD la PNL. Participarea celor doi a fost remarcată de liderii liberali, care ar vedea în experiența lor administrativă un potențial câștig pentru organizația județeană.
Cu toate acestea, într-o declarație pentru Șansa News , Neagu a susținut că întâlnirea a fost unași că nu a făcut pasul către PNL, lăsând însă deschisă posibilitatea unei viitoare decizii:„vom vedea” .
În paralel, informațiile din culise conturează un tablou mult mai complex. Surse politice susțin că Neagu ar exercita presiuni asupra liderului PSD, Marcel Ciolacu, într-un joc de negociere care ar avea legătură cu influența și poziționarea sa în perioada următoare.
Mai mult, potrivit acelorași surse, Neagu s-ar fi folosit de deschiderea și disponibilitatea lui Adrian Mocanu pentru a-și crea un culoar de influență în interiorul PNL Buzău. În realitate, susțin aceleași voci, miza ar fi una personală: obținerea unei poziții de forță din care să negocieze ulterior mult mai avantajos cu PSD.
Scenariul vehiculat în mediul politic local merge și mai departe. Există opinii care indică faptul că o eventuală ascensiune a lui Neagu în conducerea liberală ar putea transforma PNL Buzău într-o platformă de negociere, nu într-o structură consolidată, existând temeri că partidul ar putea repeta episoade din trecut, când lideri ajunși în poziții-cheie ar fi slăbit organizația din interior, în folosul unor interese personale sau de grup precum cazul lui Cristinel Romanescu.
În același timp, acuzațiile apărute în apropierea liderului PSD ridică semne serioase de întrebare. Dacă aceste informații se vor confirma, situația ar putea căpăta și o dimensiune juridică, existând posibilitatea ca faptele reclamate să facă obiectul unui dosar penal, inclusiv sub aspectul unor posibile infracțiuni precum șantajul.
În lipsa unei confirmări oficiale privind o schimbare de tabără, situația rămâne deschisă. Cert este că prezența lui Neagu în zona PNL și declarațiile contradictorii din spațiul public indică o perioadă de negocieri intense, în care miza reală pare să depășească simpla apartenență politică.
Rămâne de văzut dacă această mișcare se va concretiza într-un transfer oficial sau dacă este doar o etapă într-un joc politic mai amplu, în care fiecare pas este calculat pentru a obține maximum de influență.