Am visat frumos, dar ne-am trezit brusc – Campus TV – Știri video și noutăți din

După eșecul sever din tur, 32-41 la Celje, puțini mai dădeau șanse reale celor de la HC Buzău. Și totuși, pentru o bună perioadă din meci, echipa buzoiană a fost „în cărți” pentru o revenire care ar fi intrat în istorie.

„Lupii” au început excelent partida și au dominat clar repriză, intrând la vestiare cu un avantaj meritat, 21-17. Energia din teren și din tribune a continuat și după pauză, iar HC Buzău a reușit să ducă diferența la șase goluri (24-18, 25-19), moment în care, pentru prima dată, se contura serios speranța unei remontade spectaculoase.

Însă exact când calificarea părea să încline un pic către Buzău, slovenii au avut o reacție fulgerătoare. În doar câteva minute, au recuperat complet diferența, iar în minutul 42 tabela arăta deja 27-27, tăind elanul formației locale.

Chiar și așa, HC Buzău nu a cedat. A mai avut o tresărire de orgoliu și a reușit să se desprindă din nou la trei goluri (31-28, min. 49), dar efortul depus și-a spus cuvântul pe final. Oaspeții au revenit încă o dată, iar cortina s-a tras cu un 36-36, rezultat decent, dar insuficient.

Pentru HC Buzău au marcat Lukasz Blazej Gogola și Nemanja Grbovic, câte 6 goluri fiecare, urmați de Alexandru Mihai Tărîţă și Didi Robert Hrimiuc, cu câte 4 reușite.

Magistral a fost Tcaciuc, autor a 13 intervenții, cu o primă repriză ieșită din limitele normalului, în care a ținut Buzăul în avantaj.

Chiar dacă eliminarea rămâne o realitate, jocul din seara asta a certificat faptul că HC are ștaif european. Pentru câteva minute, Buzăul chiar a visat.

Sursa: https://www.campusbuzau.ro/hc-buzau-celje-am-visat-frumos-dar-ne-am-trezit-brusc/

Ultimă oră

Același autor