(VIDEO) Lucia Draghia, cetățean de onoare al Buzăului, personalitatea lunii martie

Săptămâna aceasta, la Palatul Comunal, a avut loc un eveniment dedicat profesorului universitar doctor inginer Lucia Draghia, proaspăt cetățean de onoare al municipiului Buzău, în cadrul proiectului ,,Personalități buzoiene de ieri și de azi”.

,,Doamna Lucia Draghia s-a născut în comuna Vintilă-Vodă, a urmat cursurile Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” și după o experiență de mai mulți ani în producție și cercetare, inclusiv la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Legumicolă Buzău, a ajuns profesor universitar, având o activitate remarcabilă în domeniul horticulturii, cu specializare pe floricultură și peisagistică!

Pe 31 martie, în ședința de Consiliu Local Municipal, doamna profesor a fost votată în unanimitate și Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău.

Primăria Buzău promovează în permanență valorile buzoiene care ne-au făcut și ne fac mândri că aparținem unui spațiu binecuvântat, nu numai cu frumuseți naturale unice, dar dintotdeauna și cu oameni extraordinari.

În conferința care a avut loc în Sala ,,Nicu Constantinescu” din Palatul Comunal, doamna Lucia Draghia și-a prezentat povestea de viață în fața elevilor și profesorilor de la Liceul Agricol Buzău.

Mulțumesc mult tuturor participanților și organizatorilor, domnii Marius-Adrian Nicoară și Alfred Vasilescu, care iată duc povestea Buzăului mai departe! „, a transmis primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.

Sursa: https://www.jurnaluldebuzau.com/lucia-draghia-cetatean-onoare-buzau/

Ultimă oră

Același autor