Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, va săvârși Denia celor 12 Evanghelii din Săptămâna Pătimirilor la parohia „Cuvioasa Parascheva” din cartierul buzoian Nicolae Titulescu. Răspunsurile la strană vor fi oferite de Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul”.
Recent, parohia „Cuvioasa Parascheva” din municipiul Buzău a anunțat, pe pagina de Facebook, programul sfintelor slujbe din Săptămâna Pătimirilor. Potrivit programului, Dumnezeiasca Liturghie din Duminica Floriilor va începe la ora 07:30, iar în seara aceleiași zile, la ora 18:00, va avea loc prima Denie.
Din Sfânta și Marea Luni până în Sfânta și Marea Miercuri, slujba Deniei va începe la ora 18:00.
În dimineața Sfintei și Marii Joi, la ora 07:30, va fi oficiată Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, pentru ca seara, la ora 18:00, să fie săvârșită slujba sfintelor și mântuitoarelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos, adică Denia celor 12 Evanghelii.
Slujba va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.
În Sfânta și Marea Vineri, la ora 11:00, va fi săvârșită vecernia scoaterii Sfântului Epitaf, iar seara, la ora 18:00, va avea loc Denia Prohodului, în cadrul căreia preoții și credincioșii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului nostru Iisus Hristos.
Sâmbătă, de la ora 07:00, vor avea loc spovedirea și împărtășirea copiilor, iar seara, la ora 23:30, va începe canonul Sâmbetei celei mari. La miezul nopții, credincioșii vor putea lua de aici Lumina Sfântă, care va ajunge în Sâmbăta Mare în România pe un culoar special de zbor.
Anul acesta, din cauza războiului din Orientul Mijlociu, pelerinii nu vor putea participa la slujbele din Duminica Floriilor şi de Paşte de la Ierusalim. Lumina Sfântă va ajunge însă la timp în ţară pentru noaptea de Înviere.