O femeie de 43 de ani, din Vadu Pașii, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că ar fi determinat 11 femei să practice prostituția în Elveția, folosind ulterior banii obținuți pentru a-și cumpăra autoturisme și imobile de lux.
„Ieri, 25 martie, în urma materialului probator administrat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, instanța a emis față de o femeie, de 43 de ani, din Vadu Pașii, un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, pentru proxenetism.La data de 24 martie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au efectuat două percheziții domiciliare, în Vadu Pașii, într-un dosar penal de proxenetism.Perchezițiile s-au efectuat în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Buzău.Din cercetări a reieșit că persoana cercetată, o femeie, de 43 de ani, din Vadu Pașii, ar fi determinat 11 femei, cu vârste cuprinse între 33 și 43 de ani, din mai multe județe ale țării, prin prezentarea oportunității de a obține în mod rapid sume mari de bani, într-un cadru și mediu sigur, să practice prostituția, cu scopul dobândirii de foloase patrimoniale. Ulterior, banii ar fi fost utilizați în scopul achiziționării unor autoturisme și imobile de lux.Actul infracțional s-ar fi realizat în Elveția, în perioada 2019 – 2026.Prin activitatea infracțională ar fi fost obținute foloase patrimoniale injuste, evaluate la peste 10.100.000 de lei.În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii au descoperit și au ridicat în vederea continuării cercetărilor documente cu valoare probatorie și medii de stocare.De asemenea, au fost indisponibilizate 5 autovehicule, inclusiv din categoria mașinilor de lux, în vederea instituirii sechestrului asigurător.Documentarea activității infracționale s-a realizat prin cooperarea polițienească internațională cu autoritățile judiciare din Elveția.În urma materialului probator administrat, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de femeia, de 43 de ani, pentru proxenetism.Ieri, aceasta a fost prezentată parchetului cu propunere de sesizare a instanței în vederea arestării preventive, iar judecătorul de dreptul și libertăți a emis pe numele femeii un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.”, a precizat Poliția Română.