Locuință distrusă de foc în Greceanca. Un bărbat de 60 de ani a suferit arsuri pe 90% din corp

Un incendiu puternic a izbucnit luni după amiază la o locuință din satul Greceanca, comuna Breaza. Pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău au intervenind de urgență pentru stingerea flăcărilor.

La sosirea echipajelor de intervenție, focul se manifesta generalizat și cuprinsese casa pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, existând riscul extinderii incendiului.

În urma incidentului, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost grav rănit. Acesta a suferit arsuri pe aproximativ 90% din suprafața corpului și a fost preluat de echipajul SMURD, fiind transportat de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe Buzău pentru îngrijiri medicale.

La locul intervenției au acționat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar în sprijin au fost mobilizați și membrii Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Breaza, cu o autospecială.

Incendiul a fost lichidat în urma cu câteva minute iar pompierii au constatat că, cel mai probabil, focul a fost inițiat de jarul sau scânteile provenite din sistemul de încălzire.

Sursa: https://informatiabuzaului.ro/actualitate/locuinta-distrusa-de-foc-in-greceanca-un-barbat-de-60-de-ani-a-suferit-arsuri-pe-90-din-corp/

Ultimă oră

Același autor