Coralele ”Ciprian Porumbescu” și ”Mitropolitul Dosoftei” și Corul ”Rapsodia” de la Școala Gimnazială Plopeni, calificate la etapa zonală a Olimpiadei corale

Centrul Multifuncțional ”Arta” a găzduit a XI-a ediție a Concursului Județean Coral, fază preliminară a Olimpiadei zonale ce se va desfășura la Vaslui, în data de 4 aprilie 2026 și a Olimpiadei naţionale corale ce se va desfășura în perioada 6- 8 mai 2026, la Buzău.

În concurs s-au înscris 10 formaţii corale, un grup vocal și 3 grupuri folk, care au fost evaluate de un juriu de specialitate format din cadre didactice de Educație muzicală/Muzică specializată de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava şi profesori metodişti din judeţ.

Corala de fete ”Ciprian Porumbescu” a Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava și Corala ”Mitropolitul Dosoftei” a Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Mitropolitul Dosoftei” Suceava sunt calificate la secțiunea coruri liceale, altele decât cele de muzică și licee/seminarii teologice.

Corul ”Rapsodia” de la Școala Gimnazială ”Cristofor Simionescu” Plopeni va reprezenta județul Suceava la etapa zonală a competiției.

Participarea la Concursul Județean Coral înseamnă mai mult decât o competiție, este un prilej de întâlnire artistică, de încurajare și de valorizare a unui efort educativ care modelează sensibilitatea, spiritul de colaborare și dragostea pentru muzică.

Etapa județeană a Olimpiadei naționale corală a fost coordonată de inspector școlar pentru arte prof. Loredana – Mihaela Ceică.

Sursa: https://www.obiectivdesuceava.ro/local/coralele-ciprian-porumbescu-si-mitropolitul-dosoftei-si-corul-rapsodia-de-la-scoala-gimnaziala-plopeni-calificate-la-etapa-zonala-a-olimpiadei-co/

Ultimă oră

Același autor